Restaurarea latină şi apariţia primelor societăţi secrete

Creştinismul triumfător duce la sfârşitul lumii antice. Imperiul Roman de Apus dispare practic la începutul anilor 400 dHr., Imperiul Roman de Răsărit rezistă până în anul 602 dHr, an în care pierde posesiunile europene, restrângându-se în Grecia şi Asia Mică şi transformându-se în Imperiul Bizantin. Inexistenţa terminologiei de naţiune, limbă, distrugerea structurilor sociale existente, răsturnarea definitivă a puterii, atât militare, modificându-se principiile de ducere a luptelor prin dispariţia trupelor pedestre – legiunile şi creşterea importanţei cavaleriei – anterior auxiliare legiunilor, cât şi social-politice, aristocraţia şi persoanele bogate sunt înrobite, sclavii şi colonii se transformă în oameni teoretic liberi, în realitate schimbându-şi doar proprietarii, toate acestea duc la frământări explozive. Nou instaurata putere bisericească reuşeşte în timp record să se adapteze la noile realităţi. Dacă la început erau subordonate împăratului, distrugerea imperiului le transformă în principala forţă conducătoare a Europei. Noile state create şi regii lor sunt efemere. Timp de aproape 400 de ani graniţele statelor se modifică, puterea militară se transferă, dinastiile se înlocuiesc. Doar biserica reuşeşte să rămână stabilă, transformându-se finalmente în unica putere europeană. Restaurarea latina reprezintă recuperarea moştenirii imperiale romane şi apariţia civilizaţiei medievale. În mod paradoxal, restaurarea latină nu a fost făcută de către biserica creştină, latină prin concepţie şi limbaj. Biserica creştină este distrugătoarea civilizaţiei romane, ea reprezentând un element de înfrânare a tendinţelor de recuperare a civilizaţiei. Cel care a făcut posibilă restaurarea latină este Carol cel Mare. Ajuns conducător al statului franc, realizează în scurt timp necesitatea unei centralizări a puterii sale, aşa încât creează un stat imperial. Religios se supune papei, înlăturând ultimele urme ale omusianismului, din acel moment credinţa predominantă devenind catolică. Papa este recunoscut drept „universal” Pontifex maximus, împăratul conducând laic sub atenta supraveghere bisericească. Puterea Papei se traduce prin faptul că el putea pe oricine excomunica, iar excomunicarea reprezenta înlăturarea din viaţa publică, inclusiv regi şi împăraţi, de cele mai multe ori prin uciderea excomunicatului. În timp însă fiecare împărat sau rege va încerca din răsputeri să diminueze puterea papală, biserica răspunzând prin crearea poliţiei ideologice, Inchiziţia, care va avea jurisdicţie în cercetarea oricăror acuzaţii de erezie, judecarea, condamnarea şi punerea în executare a sentinţelor împotriva făptuitorilor. Cultural, biserica va pierde în cele din urmă lupta. Deşi doctrina fundamentalistă s-a impus iniţial, reuşind să treacă prin foc şi sabie toate şcolile imperiale romane, considerând filosofia antică de sorginte satanică sau eretică, au fost învăţaţi care au încercat să recupereze principiile filosofice şi să le implementeze în viaţa creştină. În secolul V, într-o perioadă în care Imperiul roman nu fusese desfiinţat de jure, Martianus Capella încearcă să prezinte cultura antică sub forma a şapte arte liberare, necesare dezvoltării societăţii. Încercările sale sunt bine primite, dezvoltate şi aprofundate. Însă biserica îşi impune caracterul fundamentalist, eliminând definitiv cultura antică prin Grigore I cel Mare care impune dogma de condamnare: „În una şi aceeaşi gura nu încape şi lauda lui Hristos împreuna cu lauda lui Jupiter”. Cu toate acestea, artele liberare sunt strict necesare. Recuperarea latinităţii se va desfăşura pe câteva planuri. Limba latină se va reimpune în toată zona fostului imperiu. Faţă în faţă cu imposibilitatea comunicării diferitelor popoare din stăpânirea sa, Carol cel Mare apelează la limba latină ca mijloc de comunicare oficial. Jurământul de la Strassbourg va fi redactat în limba latină, dar şi în lingua romana (franceza veche) şi lingua tedesca (germana veche). După distrugerea şcolilor romane antice, iniţial învăţământul de desfăşoară în mănăstiri, sub atenta supraveghere bisericească. Carol ce Mare este cel care iniţiază şi deschide şcoli pe lângă mănăstiri,nu în cadrul mănăstirilor. Aceste şcoli, precursoarele universităţilor, vor fi preponderent laice, reuşindu-se astfel recuperarea parţială a lucrărilor antice. În cadrul Academiei palatine de la Aachen au for invitaţi învăţaţii de seamă ai vremurilor: Petru din Pisa, Paulin din Friul, Paul diaconul, Theodulf, Alcuin. Eliberaţi de constrângerile fundamentaliste, ei vor copia lucrări antice ale Titus Livius, Tacitus, Vergilius, etc. În timp dualitatea biserică/împărat/rege va dispărea în favoarea ultimilor, astfel încât se vor naşte universaliile, în a căror activitate caracterul religios se va estompa. Un stat fără reguli nu există. Şi cum triburile germanice, cuceritoare ale imperiului, aveau reguli de convieţuire diferite, era necesar unificarea principiilor de drept. Aşa încât apelarea la dreptul roman este inevitabilă. Principiile juridice romane vor fi din nou folosite, adaptate la cerinţele conducătorilor şi ale bisericii. Restaurarea latină este partea vizibilă a activităţii, este partea pe care biserica creştină de la Roma, devenită din ce în ce mai separată de biserica creştină de la Constantinopole, ambele niceniene, o acceptă în societate. Cea de a doua faţetă a recuperării antice este în ascunsă, underground. Datorită persecuţiei religioase, are loc apariţia a numeroase societăţi secrete. Caracterul secret nu este o dorinţă a membrilor săi de a nu fi necunoscuţi şi de a complota împotriva structurilor existente. Paradoxal, dorinţa lor era de a ieşi la suprafaţă şi a se dezvolta la lumină, însă persecuţiile le-au făcut să rămână ascunse, cu toate elementele caracteristice. Cele trei tipuri de societăţi secrete sunt: Religioase. La rândul lor acestea se împart în trei categorii:- Ereziile, apar în zonele iniţial omusiene. Carol cel Mare acceptă compromisul papal şi impune cu forţa creştinismului nicenian pe întreg teritoriul cucerit de franci. Însă toţi germanicii sunt omusieni, aşa încât ei îşi păstrează neoficial credinţa, obiceiurile. Alături de credinţa omusiană, germanicii pierd şi principiile de drept în favoarea unor principii nivelatoare romane. Aşa încât păstrarea credinţei şi obiceiurilor proprii este necesară, mai ales că se impuneau exact acele principii împotriva cărora a luptat vreme de secole. Apar structuri sociale (tribunale, conduceri paralelele, altele decât cele oficiale, limbă diferită), cât şi ritualuri religioase folosite în ascuns, în fiecare casă. Tribunalul secret de la Westfalia este exemplul concret prin care saxonii se conduc independent faţă de Imperiul carolingian. Efectul existenţei unei opoziţii ascunse faţă de biserica romană este apariţia din creuzetul german a lui Martin Luther, Calvin, a Bisericii Anglicane, în general a protestantismului.- Păgânismul. Cu toate că biserica creştină, niceniană sau omusiană, cucerea aproape întreaga zonă locuită din Europa, au existat numeroase categorii de persoane care nu primesc religia creştină ca mântuitoare. În special în zonele celtice din Marea Britanie au existat numeroase grupuri de persoane care au continuat riturile religioase antice. Aceste grupuri de persoane se întâlneau în secret, folosind ritualuri personale, „păgâne” faţă de ritualurile creştine. Efectul existenţe acestor grupuri „păgâne” este trecerea lor în America la momentul descoperirii acesteia şi înfiinţarea unor societăţi secrete care, în timp, îşi vor pierde caracterul religios, dar vor folosi ritualurile pentru iniţierea în societatea secretă.- Interzicerea scrierilor antice a dus inevitabil şi la interzicerea scrierilor inginereşti, strâns legate de principiile filosofice ale lui Pitagora. Dacă iniţial s-a mers pe anumite cunoştinţe moştenite, ulterior întreaga tehnică a construcţiilor s-a pierdut. Construcţiile bazilicilor noi au fost extrem de rare, folosindu-se în principal vechile temple păgâne. Dezvoltarea noilor state germanice născut dorinţa împăraţilor şi regilor de a construi noi catedrale. Lipsa cunoştinţelor în domeniu era dublată fatalmente de interzicerea de către biserică a tuturor scrierilor antice. Aşa încât necesitatea existenţei unei noi clase de constructori s-a lovit de lipsa de cunoştinţe în domeniu. Aceştia au fost nevoiţi să apeleze la învăţăturile bizantine şi, în principal, arabe. Din momentul în care au început să cucerească, arabii au prelat cu frenezie toate cunoştinţele practice ale lumii antice. Aşa apare lucrarea Cartea despre cele ce sunt necesare meşteşugarilor în legătură cu construcţiile, scrisă de Abu-l-Wafa, cartea de bază în construcţiile medievale. Cum toate aceste lucrări erau interzise de către Biserica catolică, constructorii au fost nevoiţi să se constituie în societăţi secrete. Aşa se pun bazele Francmasoneriei – englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer - „zidar,constructor liber“.



Concluzionând, societăţile secrete au apărut din necesitatea de a se ascunde de persecuţiile continue şi de neoprit ale bisericii creştine. Ele iniţial nu au dorit răsturnarea societăţii existente la acel moment, ci ducerea vieţii în concordanţă cu năzuinţele şi nevoile personale sau de grup. Transformarea acestora din societăţi ascunse şi temătoare în societăţi ascunse şi cu scopul definit în înlăturarea unui anumit tip de societate se va produce treptat, timp de secole. Însă originea lor nu este nicidecum tenebroasă, conspiraţia lor nu diferea cu nimic de conspiraţia primilor creştini. Persecutaţi de un fundamentalism creştin atroce, se văd nevoiţi să îşi ducă viaţa şi să transmită informaţiile în secret, toate aceste activităţi rafinându-se şi apărând diferitele modalităţi de disimulare în societate. Însă odată pornit tăvălugul şi găsindu-se modalităţi de disimulare, mijloacele vor fi folosite şi în scopuri mai puţin nobile.